Cum ne-am petrecut începutul anului

Să vedem ce ne mai aducem aminte 🙂

În prima zi, mostly în pat. Adică Go şi Lili, căci Doomjii au avut activitate sportiv-cultural-educativa prin jurul lacurilor. Noi am avut activitate de văzut filme (2012 – bad, bad movie), dormit şi căutat de mâncare, ceea ce s-a dovedit a fi destul de dificil în 1 ianuarie.

Nu ma pot abţine să nu povestesc cum, făcându-mi-se ditamai foamea, pe la 3 am ieşit în căutare de hrană şi am constatat că singura chestie deschisă era un fel de fast-food, ceea ce pica numai bine, căci aş fi vrut doar un sandwich sau ceva similar pentru că vroiam să mâncăm cu toţii seara. Ei, am stat acolo cel puţin 45 de minute aşteptând împreună cu alţi disperaţi şi înfometaţi după trei tanti care se învârteau ca nişte ouă într-o găleată, nereuşind să facă mai mult de unul sau două sandwichuri în timpul asta – deşi păreau a se agita, în realitate ba spălau pahare, ba scoteau cartofi prăjiţi, ba vorbeau… o splendidă ineficienţă. O aşa dezorganizare n-am mai văzut de când am fost la un concert de Brahms interpretat de sugari.

Atunci nu mi s-a prea părut amuzantă situaţia şi până la urmă am cedat nervos, am plecat şi am mâncat nişte pufuleţi şi, mai pe seară, am ieşit să vedem dacă între timp se mai deschiseseră ceva stabilimente – nu prea multe, dar oricum mai ok ca la prânz. Am nimerit la un restaurant patronat de un tip ai cărui bunici fuseseră ţigari ţigani din România, emigraţi în Chile în perioada interbelică, aşa că am povestit un pic cu el. Nice guy, excellent food.

Am aflat cu ocazia asta că Chile e o ţară atât de prosperă şi de scumpă pentru că nu există corupţie şi economie la negru, că salariul minim e de 600$ şi că e o ţară creată/desăvârşită de imigranţi. Aş fi vrut să mai aflu şi de perioada dictaturii lui Pinochet (BTW, am văzut la Santiago o expoziţie de fotografii din perioada asta – arăta exact ca România sub Ceauşescu, doar cu mai multe proteste), dar am auzit că e un subiect sensibil şi oricum aveam nevoie de o siestă, zăcutul ăsta oboseşte tare.

Villarrica e un oraş draguţ dar un pic cam out of touch şi cu prea puţine restaurante la câte hoteluri şi cabane are. După ce a ieşit soarele, am văzut şi noi în altă lumină lacul şi vulcanul care îl păzeşte şi care fumegă şi îs tare faine.

2 thoughts on “Cum ne-am petrecut începutul anului”

  1. i hate to be the one to say but ….. cum naiba omul ala avea ca bunici tigari din romania ?! thanks primul zambet larg de azi. xx

  2. Oho, si sa vezi ce mandru era de asta! A tinut sa specifice ca bunica lui purta fusta lunga si larga si ca au venit cu caruta cu coviltir :).

Comments are closed.