Machu Picchu – by team Golilipagos

Machu Picchu – oraşul pierdut al incaşilor, construit la aproape 3.000m acum 600 de ani- este aşezat pe o şa între două vârfuri şi înconjurat de hăuri de 5-600 de metri din toate părţile. Ca atare, posibilităţile de a ajunge acolo sunt limitate – trenuri (dar nu din Cusco ci din Ollantaytambo – la 52 km – sau Poroy – la 20 km) care te duc în gara Aguas Calientes, la poalele muntelui, şi autobuze care urcă muntele pe un drum care pare lat cât să încapă o bicicletă (technically, mai există şi Inca Trail-ul, dar să ne facem că uităm despre asta).

Cum trenurile sunt destul de rare, moi şi soţia am luat decizia să ne trezim la 2 (da, dimineaţa), să luăm un colectivo (teoretic, un maxi-taxi; practic oricine cu o maşină şi benzină îm rezervor) până în Ollantaytambo şi trenul de 5:07 de acolo, ceea ce ne-a permis să petrecem 7 ore în Machu Picchu – aproape suficient :).

Trenul spre Aguas Calientes merge de-a lungul râului sacru Urubamba şi, dacă reuşeşti să stai pe partea stângă în sensul de mers, eşti recompensat cu un view fantastic asupra munţilor cu vârfurile încet-încet luminate de soarele care răsare.

Aşezarea Machu Picchu este înconjurată de trei vârfuri – Machu Picchu, Huaynac Picchu şi Wayna Picchu, iar pe pantele descendente sunt terase destinate agriculturii. Nu are ziduri de apărare, fiind foarte bine protejat de geografie.

Early birds ce am fost, am intrat în sit la câteva minute după ora 7, ceea ce ne-a permis să îl explorăm în linişte câteva ore, deoarece majoritatea turiştilor vin cu trenul care ajunge după ora 11. Am fost mai întâi la Inktipunktu – poarta soarelui – respectiv capătul Inca Trail-ului, apoi am urcat până la jumătate vârful Machu Picchu, după care am explorat pe îndelete ruinele.

Nu ştiu cum – sau daca este posibil – să descriu zona şi senzaţiile pe care ţi le dă, sper ca pozele să dea măcar o vagă idee. Din orice punct te-ai afla, priveliştile sunt diferite, dar la fel de spectaculoase, fie că te uiţi la ruine sau munţii care le înconjoară.

La final am fi vrut să urcăm pe Wayna Picchu – vârful mai înalt care se vede în fundalul pozelor cu ruinele – însă, fiind aproape în criză de timp, am urcat pe vârful mai mic, Huaynac Picchu, experienţa fiind (sper) la fel de faină.

Cireaşa de pe prăjitură a fost drumul de la Ollantaytambo înapoi în Cusco (de data asta făcut pe lumină) care trece prin valea Urubamba şi este înconjurat de munţi de toate formele, culorile şi înălţimile, unii cu vârfurile încă acoperite de zăpadă – un peisaj absolut spectaculos.

Trebuie sa povestesc cum, tot pe drum, am avut parte şi de un moment comico-absurd: şoferul nostru avea agăţată la parasolar o pană de condor cu care se tot juca până a scăpat-o pe geam. Moment în care a pus o frână bruscă în mijlocul şoselei, a dat în marşarier 200 de metri şi a căutat-o, văitându-se tot timpul ”mi pluma, mi pluma de condor, la abe sagrada de los incas, ay, mi pluma!”. Până la urmă a recuperat-o şi ne-am putut continua drumul în condiţii regulamentare.

So: Machu Picchu – teh best so far 🙂 Enjoy the pictures!

One thought on “Machu Picchu – by team Golilipagos”

  1. pozele astea imi par cunoscute… hmmm… :):)
    ma bucur ca v-a placut, eu recunosc ca am plans cand am vazut prima oara (din autobuzul care mergea ca nebunul pe acel one lane-two lane road) varful cel mic… nu mi s-a mai intamplat nici unde altundeva, asa ca da, sunt de acord, Machu Pcichu is the best… 🙂
    dixtractie faina in continuare, my friends!! :):)
    daca aveti nevoie de ajutor, just holler, or email, or IM, or whatever… i will do my best! :):)

Comments are closed.