Cuscopolis

După câteva ore de somn, cu stomacele ghiorăind, am pornit în căutarea (1) a ceva de mâncare şi (2) a frumuseţilor Cusco-ului. Cu mâncarea am rezolvat-o destul de uşor, cu atât mai mult cu cât la 3.300m altitudine pofta de mâncare nu mai e ce-a fost odată, aşa că ne-am făcut curaj să pătrundem prinre miile de vânzători de tablouri, finger-puppets, ţigări, manichiuri, pedichiuri şi masaje şi să explorăm oraşul.

Cusco, odinioară capitala imperiului Inca, nu este acum mai mult decât punctul de plecare pentru Machu Picchu, şi, ca atare, un oraş eminamente turistic – scump şi plin de localuri/magazine/obiective turistice. Până şi cele două (de altfel frumoase) biserici (catedrale?) din Plaza de Armas se pot vizita doar contra a 10, respectiv 25 de soles (1 sol = 1 leu), ceea ce noi am refuzat – din principiu.

E un oraş cochet, cu arhitectură colonială, o mulţime de biserici şi neaşteptat de activ, cu atât mai mult cu cât activitatea este în principal prestată de localnici şi mai puţin de turişti şi seamănă cu Sighişoara în timpul festivalului medieval, cel puţin la atmosferă.