Punctul meu de vedere – partea a 3-a

Prima zi de turism în Guayaquil, a fost pentru mine ca o punere în scena a zicalei “pe afara e vopsit gardul, inauntru – leopardul” (cred ca asa era…) 😀

Datorita portului, orasul este mai dezvoltat decat Quito şi americanismul este atat de bine impregnat aici, incat în cartierul în care locuim noi am trece usor ca fiind o familie de americani (în vacanta sau nu).

Zona turistica în care am fost ieri, este bine pazita de politisti: din 10 în 10 metri este cate unul postat. Am facut o plimbare pe malul raului Guayaquil, pe Malecon 2000, unde incep la un moment dat niste galerii cu magazine, asemanatoare galeriilor Orizont din Brasov, care ofera spre vanzare haine, incaltaminte, ceasuri, gablonturi, etc, de prost gust, dar la un pret exagerat de mare.

Din fericire, pentru mine incantarea a venit cand am intrat în gradina care se afla pe Malecon, o gradina tropicala cu flori şi arbori exotici, papagali şi fantani care mai racoreau putin cele peste 30 de grade din aer. O sa vedeti poze de la baieti.

Apoi am vizitat o biserica, dupa care am urcat exact 456 de trepte (erau numerotate, sa nu credeti ca am stat eu sa le numar… nu de alta, dar aveam de admirat peisajul) de pe Cerro Santa Ana, care este un un deal care are in varf un far şi ofera o panorama foarte frumoasa asupra intregului oras, precum şi asupra raului (un rau foarte murdar :D).

Aceasta zona, treptele de pe Cerro Santa Ana, reprezinta cea mai mare poleiala a orasului: de fiecare parte a strazii, sunt magazine, puburi, restaurante, posibil şi case de locuit, frumos colorate şi aranjate, treptele lucesc de curatenie, sunt palmieri, totul pare idilic. De asemenea, cate un politist la fiecare cotitura a drumului. Insa, daca iti iei o clipa mintea de la caldura care te topeste şi oboseala care iti face genunchii sa tremure, si privesti mai bine în jurul tau, vezi ca, de fapt, cladirile viu colorate sunt doar pe laterala treptelor, iar orice spartura în ele, iti ofera o priveliste jalnica, de dealuri murdare, beton armat, case neterminate. Dar este de admirat efortul pe care l-au depus, sa poata oferi putinilor turisti pe care ii au ceva frumos de vizitat.

Premiul meu in urma urcusului, pe langa panorama vazuta, a fost o empanada cu pui cumparata de la una din casutele cele frumos colorate, care pe langa faptul ca a fost ieftina (50 de centi), a fost şi foarte buna 🙂

Masa principala am luat-o exact în momentul în care se facea economia de curent în oras (în fiecare zi, timp de o ora, tot orasul ramane fara curent electric), dar nu a fost nicio problema: ni s-a aprins o lumanare pe masa, iar lanterna era obligatorie daca foloseai baia 🙂 A fost romantic.

Ca şi Quito, si Guayaquilul este foarte aglomerat, la intoarcere am trecut printr-un puhoi de oameni care nu se mai termina, iar traficul rutier este un haos de autobuze, destul de vechi, şi masini mici foarte vechi 😀 Taxiul care ne-a dus acasa, a fost subiectul amuzamnetului nostru, pentru ca la fiecare hop ne intrebam cat mai avem ca sa fim ca familia Flinstone… sa alergam cu slapii pe jos dar cu o carcasa de masina în jurul nostru :D. În fine, am ajuns teferi acasa şi ne-am extras toti 5, incet, incet din masina antica).

Azi, este prima zi de lupta pentru recuperarea masinii, asa incat Go cu Doomz sunt la lucru, în port. Mai norocoase, eu cu Daria am fost la piscina 😀 (cartierul nostru rezidential are un club cu teren de fotbal, de tenis, etc şi piscina cu sezlonguri), dar nu am stat foarte mult pentru ca este ingrozitor de cald.

Cam asta este pana acum cu Guayaquilul, pana data viitoare va pup pe toti şi va imbratisez tare, tare.

PS: La multi ani pentru ieri!

One thought on “Punctul meu de vedere – partea a 3-a”

Comments are closed.