Punctul meu de vedere – partea a 2-a

Mie imi vine mai rar randul la net, asa ca ma strecor şi eu cand pot :).Chiar daca stiti deja despre aventurile noastre de la baieti şi ati şi vazut poze, daca mai aveti rabdare, puteti afla, pe scurt, şi parerea mea… “care este” :D. So… ramasesem la Ecuador.

Quito:
Contradictie!
Desi este saracie mare, un apartament cu 2 camere costa 60.000 de dolari. Desi au forme geografice de invidiat, poluarea este incredibila. În rest, este dragut, pitoresc şi fiind primul oras sud-american pe care l-am vazut a avut un impact puternic asupra mea. Exista şi orasul nou, care este foarte diferit de zona veche, e curat şi frumos aranjat, iar în parcul Carolina, parcul central, duminica dimineata, hoarde de oameni fac sport; poate acesta este motivul pentru care nu am prea vazut persoane grase :D.

Arhitectura – este un haos total sau poate asa il percepem noi. Case incepute şi neterminate, trepte care duc, literalmente, spre nicaieri, biserici autohtone, dar şi o copie a celebrei Notre-Dame de Paris. La fel, în zona noua exista o ordine în dezordine şi ochiul se poate relaxa.

Oamenii – din nou contradictiile sunt prezente peste tot. Pe de o parte, taranii -care cu portul lor popular, par nefiresti în aglomeratia urbana, pe de alta parte, locuitorii obisnuiti ai orasului par ca nu isi pot depasi conditia, dar sunt mandri ca isi duc viata la oras. În general, toti sunt amabili şi zambitori… well, pana la proba contrarie…

Vremea – ce bine e cand e cald şi soare! Spre sfarsit de noiembrie, soarele arde şi noi, blanquitos, avem musai nevoie de lotiuni de soare.

Mancarea – neasteptat de buna. Difera de la un restaurant la altul, şi la pret şi la calitate, dar spre surprinderea mea am tolerat-o foarte bine şi mi-a placut foarte mult. Abia acum, cand scriu postul, 26 noiembrie, am niste problemute cu stomacul, dar sper sa treaca repede şi oricum, am rezistat mai mult decat am crezut :). A, da… am mai avut un episod neplacut cand am coborat de pe Cotopaxi: stomac intors pe dos, frisoane, dureri ingrozitoare de cap; şi toate astea de la o supa de asparagus, dar şi din cauza deshidratarii (de atunci am mereu langa mine sticla cu apa :D).

Muzica – salsa, bachata, merengue, reggaeton şi cand te saturi de ele o iei de la capat cu salsa, bachata…. Carmen (Martini) ti-ar fi placut :D, mie imi cam joaca piciorusele ori de cate ori aud o salsa sau o bachata.

Cotopaxi:
Extraordinar!
Şi acum, cand ma gandesc în urma la ziua cu pricina, am un zambet pe fata de la o ureche la alta. Experienta pe care am trait-o pe Cotopaxi ma va provoca mereu sa imi incerc rezistenta fizica, poate chiar pana la epuizare, pentru a ma putea infrupta apoi din maretia pe care ti-o ofera natura.
Urcusul de la 4.500m altitudine pana la 4.723m iti ia mai mult de 45 de minute şi este aproape infricosator cat de incercat iti este organismul. Insa, chiar daca simti ca ai atins punctul de la care nu mai vrei sa faci niciun pas în plus, cand te uiti în jur şi vezi cu ce esti rasplatit, nu poti sa nu vrei mai mult. Motiv pentru care, am urcat şi mai sus, la 5.000 m altitudine, inca 30 de minute, chiar la baza vulcanului, langa ghetari.
Am admirat privelisti care iti pot taia respiratia la fel ca şi lipsa de oxigen, privelisti pe care nu cred ca le voi uita vreodata. Erau momente cand vantul se oprea şi se asternea o liniste atat de adanca, incat, inchizand ochii, ma intrebam daca mai exista ceva pe lumea asta mai profund de atat. Mi se parea ca plutesc în eternitate.
Mi-am permis luxul sa ma opresc, sa inchid ochii şi sa ma gandesc la toti cei dragi mie şi la cat de mult inseamna ei în viata mea. Am trait acel moment cu o asa o intensitate, incat mi-au dat lacrimile şi imi doream ca fiecare dintre ei sa fie langa mine… ei bine, ati fost! -in sufletul meu!…
Urmeaza coborarea, nu mai mult de 15 minute: picioarele ti se afunda în nisipul lasat de lava, şi te simti ca un copil la joaca: fericit! Fericita am fost şi eu ca am avut norocul sa pot trai asemenea momente. Nici macar problemele de sanatate pe care le-am avut în acea seara, nu au umbrit cu nimic extraordinara aventura. 🙂

Otavalo:
Colorat!
Drumul spre Otavalo este impresionant: prapastii adanci, dealuri molcome, dar şi un varf de Cotopaxi care parca te urmareste.
Otavalo este un targ frumos, cu foarte multe culori vesele si unde negocierea este cuvantul de baza. Mi-a placut, nu m-am plictisit deloc – fata de alti membri ai grupului 😀 – şi as fi cumparat atatea de acolo daca nu as fi stiut ca nu am loc în bagaje nici macar de un fir de ata in plus. Tot m-am ales insa cu o palarie şi cateva maruntisuri :D.

Galapagos:
Inca în desfasurare.
Este o alta lume, unde oamenii şi animalele traiesc în buna pace. Testoase, iguane, pelicani, boobies, lei de mare, pescarusi, tot felul de pestisori, ocean, baie, plaja, soare, arsuri, snorkeling, excursii cu barca pe alte insule, mancare buna… cam asta este viata noastra pe Galapagos. Cu poze va delecteaza baietii.

Cam atat am avut de raportat. Pana data viitoare, va pup pe toti şi va imbratisez tare, tare.
Lili, din Golilipagos 🙂

4 thoughts on “Punctul meu de vedere – partea a 2-a”

  1. E atat de frumos si pt mine sa vad prin ochii tai aceasta calatorie!!!!!Un inceput de zi revigorant dupa ce citesc aceste descrieri ale voastre!!! Va pupam toti trei:bebe mic,Marius si eu!!!!

  2. Bai LILIANA….vreau si euuuuuu!

    Pe de alta parte chiar traiesc cu tine ce traiesti tu….infinitezimal. Dar homeopatia tot pe asta se bazeaza. Si functioneaza. Asa ca….Multumesc!

  3. Dragele mele, este chiar aventura vietii ce traim noi aici si ma simt foarte norocoasa ca mi se intampla toate astea!

    Ratusca, cred ca esti cel mai dedicat comentator si vizitator al nostru :). Si noi va pupam pe toti trei si aveti grija de voi!
    Cornelia, drum bun voua si sa ajungeti cu bine. Probabil ne vedem la anul cand o sa mergem la botezul nepotelului/nepoticii.
    Delia, sper ca puteti simti macar putin din trairile noastre. De asta incercam sa facem posturile cat mai dese si cat mai exemplificative.

    Multumim ca ne urmariti!

Comments are closed.