Capitolul 1: în care eroii noştri ajung în Quito şi primesc veşti proaste

După aproape 48 de ore pe drumuri (pe paradoxalul traseu Braşov – Făgăraş – Sibiu – Cluj – Madrid – Amsterdam – Panama City – Quito) am ajuns şi noi (Go, Lili, Călin) în interiorul Ecuadorului şi proximitatea ecuatorului.

Drumul a fost lipsit de probleme, însă fantastic de lung şi obositor, iar echipa Dumitrească ne-a preluat profesionist de la aeropuerto şi ne-a depozitat la apartamentul închiriat în Quito-ul colonial, cu pereţii roşii şi un view neaşteptat (vezi poza 3).

Dimineaţă (pe la prânz) ne-am pornit la activităţi esenţialmente turistice, precum plimbat, făcut poze, mâncat (recomand Locro – supă-cremă de cartofi cu avocado, merge bine cu condimentul picant pe care îl găseşti pe orice masă – şi Churrasco – friptură de vită + ou prăjit cu orez, merge bine cu acelaşi condiment), maltratat limba spaniolă (soy vierga y orgoliosa!).

Quito (sau cât am văzut până acum) este pretty much aşa cum m-am aşteptat, în acelaşi timp spectaculos (vezi bisiericile, aranjamentul pe dealuri şi văi) cât şi destul de jegos şi sărăcăcios. Sunt sigur că nu am înţeles mare lucru din el, dar asta este prima impresie. Exotic şi haotic.

Autobuzele arată de parcă ar fi din anii 60, scot fum de parca ar merge cu cărbuni şi intră pe nişte străzi pe care abia încap doi oameni unul pe lângă celălalt şi toată lumea care se apropie de o intersecţie claxonează, bănuiesc pentru a-şi face cunoscută prezenţa, deşi nu am reuşit să înţeleg cum se stabileşte prioritatea de intrare în intersecţie.

Câteva poze (doar de la mine, n-am apucat să le iau şi de la ceilalţi) şi veştile proaste după ele.

Veştile proaste sunt că am aflat de la compania de shipping că maşina n-a mai prins vaporul din Republica Dominicană (unde a avut escală), drept care, dacă suntem norocoşi (adica doar parţial ghinionişti) va ajunge nu pe 23 noiembrie, as scheduled, ci pe 3 decembrie. Nu ne e foarte clar de ce, însă apparently (deşi eu refuz să accept), nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru asta, situaţie în care toţi participanţii (un întreg lanţ de firme şi persoane din Montreal până în Guayaquil) dau vina unii pe ceilalţi şi zic că nu pot face nimic.

În principiu asta înseamnă în mod cert o schimbare de planuri, urmează să decidem în câteva zile cum anume, şi, în mod şi mai cert, o schimbare de buget. So: Hi mom! I need money!!!

Mâine mergem la Cotopaxi şi ne trezim devreme, aşa ca mă retrag. Mai povestim.

10 thoughts on “Capitolul 1: în care eroii noştri ajung în Quito şi primesc veşti proaste”

  1. Chin up…no panic..vor veni si news bune…mai ales dupa climb-uirea lui Cotopaxi … Soarele va veni si pe strada voastra !!

  2. Imi pare rau pt voi din cauza masinii,dar sunt sigura ca va descurcati pana la urma.Fara peripetii nu are farmec,desi poate incidentul asta e destul de semnificativ,dar se putea mai rau.Capul sus,fruntea inainte si party,party,party!!!!!!!!!!!
    Bebe mic,Marius si Cri va ureaza mai mult noroc!!!!!!

  3. Eu sper ca pana ajunge masina sa reusiti sa aflati cum se stabileste “prioritatea de intrare in intersectie” 🙂
    Dupa cum cred eu ca e, va trebui sa dati proritate doar la track-uri, autobuze, tren si la oameni cu pusca atasata. Masinile mici va dau prioritate.

  4. Sunt convinsa ca v-a dat peste cap daca nu tot, aproape tot planul de calatorie, insa …calmos muchachos, toate se intampla cu un rost, bine ca ati ajuns voi ok si multumiti-va ca va ajunge masina 🙂

  5. Salutam corpul expeditionar romanesc!

    Intre doua schimbari de scutece si incalziri de sticle ne-am gasit putin timp sa scriem. Pozele sunt faine iar Quito-ul pare pitoresc. Pacat de incurcatura cu masina, va dorim sa se rezolve cat mai curand. Daca nu, subscriem la magarush si noi, sau sugeram lamas 🙂

  6. din pacate, din experienta avuta in sud-america ceasul nu este o notiune inventata acolo. se foloseste notiunea de incet, incetisor si foarte incet. inclusiv la avioane, daca ai un zbor la 8am vei pleca poate pe la 11 am, dar nu intotdeauna.cand ai tu nevoie de timp, atunci vor fi punctuali.
    cat despre regulile de circulatie e ceva mai greu de inteles. exista o comunicare telepatica, desi suna ciudat, care n-am inteles-o. am condus pe 3 continente, dar in sud-america in multe locuri curajul m-a parasit si-am considerat ca e mai sigur sa ai sofer.
    cat despre intarzierea cu masina singura sansa e sa obtii ceva de la compania din canada, caci pe-acolo nu exista despagubiri si nici cineva care sa aiba timp si chef sa te asculte.
    sfat: profitati de timp si mergeti pe la mai multe agentii de turism caci veti gasi ceva bilete de avion ieftine sa mergeti pe unde vreti sau unde n-ti avut timp sa planificati.
    succes!

    1. True Mihai. Timpul aici are o cu totul alta notiune si valoare, nu neaparat intr-un sens mai rau (posibil chiar pe dos). Mie-mi aduce aminte putin de Egipt… everybody takes their time. Vom vedea ce putem face cu despagubirile – dar sansele sunt mici. Contractul (pe care l-am primit doar dupa ce containerul a fost imbarcat, asa e legea) are multe clauze in care compania de shipping nu-si asuma nici o singura responsabilitate in cazul in care lucrurile intarzie, etc. Homework for when we get home.
      So far, din cauza masinii planuim sa stam 4-5 zile in plus in Galapagos so life is good.
      Alles gutes…

Comments are closed.